Copii fără speranță

De pe blogul frumoasei ființei umane care e Isabela îmi permit să preiau un strigăt de ajutor pentru copiii din România care ar fi avut dreptul de a fi tratați de medici specialiști în ortopedie pediatrică, dacă acest drept nu le-ar fi fost luat de fostul ministru al sănătății Eugen Nicolăescu, în 2006…

Steluțele de mare: Călin

„Desfiinţarea, în urmă cu 3 ani, a specialităţii de ortopedie pediatrică, condamnă mii de copii cu afecţiuni ale oaselor la o viaţă chinuită.

În toată România au mai rămas doar 20 de chirurgi care practică strict ortopedie pediatrică.

Ei se confruntă cu o avalanşă de boli ortopedice la copii, de cauze genetice, cu malformaţii foarte grave.

O mie de copii din toate colţurile ţării sunt operaţi anual la Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică de la Spitalul M.S. Curie.

Cei 2 chirurgi care au mai rămas sunt sufocaţi de avalanşa de cazuri.

Dr. Gheorghe Burnei: „Facem şi 10 operaţii pe zi. Avem nevoie de 6 medici pentru a face faţă situaţiei. De 4 ani nu am mai avut în pregătire niciun medic rezident”. De ce? Din cauza Ordinului 1044/2006 al fostului ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Ordinul prevedea asimilarea unor anumite specialităţi medicale. Astfel, ortopedia pediatrică a dispărut ca sistem de pregătire a rezidenţilor, fiind absorbită de ortopedia pentru adulţi”.

Prof.Dr. Gheorghe Burnei a trimis un memoriu ministrului Bazac, pentru reînfiinţarea acestei specialităţi.

În saloanele din clinică sunt doar 25 de paturi.

Este nevoie de 60.

În saloane, mamele dorm împreună cu copiii bolnavi în acelaşi pat.

Acolo mănâncă, acolo îşi spală lucrurile, acolo se roagă, acolo plâng.

Dr. Gheorghe Burnei: „Copiii neoperaţi, mai ales cei cu scolioze de peste 70 de grade, au toate organele interne (plămâni, inimă, rinichi etc) situate anormal şi prezintă la vârste mici insuficienţă respiratorie, tulburări cardiace şi infecţii urinare. De aceea nu se pot integra în mediul şcolar. Aceşti copii au tulburări de absorbţie şi sunt slabi, iar durata medie de viaţă este scăzută. 25% dintre copiii cu cocoaşă au malformaţii cardiace”.


Mai multe – aici: http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/05/03/stiinta-si-arta-dr-gheorghe-burnei-iubeste-copiii-si-pentru-ei-face-stiinta-si-arta/

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un răspuns to “Copii fără speranță”

  1. Oana Ruse Says:

    Multumim de postare! Ajuta orice!

    Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: