Crăciun pentru copiii lui Adrian Sobaru

Este un gest de disperare – pentru că toată lumea e disperată în țara aceasta, mai puțin cei care conduc țara spre dezastru! Suntem înainte de Crăciun, și în această țară se întâmplă ceva cumplit, de nedescris!”

Sunt cuvintele doamnei Cristiana Anghel, învățătoarea care a stat peste 60 de zile în greva foamei, în semn de protest față de încălcarea legilor României de către guvernul Boc.

Gestul disperat al lui Adrian Sobaru a avut loc în ziua în care primul ministru Boc a mărit taxe și accize, iar președintele Băsescu a promulgat scăderea ajutorului pentru familii. România e condusă prin măriri de taxe și impozite, prin tăieri iresponsabile din veniturile oamenilor, din Sănătate și Educație, prin politici cinice și distructive. Iar guvernanții ce aplică aceste măsuri nu găsesc nimic mai bun de spus, în fața gestului dramatic al lui Adrian Sobaru, decât să îndemne românii, prin vocea doamnei Elena Udrea, „să nu politizeze”. Deși politica lor e cea care distruge viețile românilor și România întreagă.

Copiii și soția lui Adrian Sobaru nu mai pot avea un Crăciun Fericit, dar sprijin sufletesc și material ar putea primi în dar din partea românilor care mai sunt oameni!

Adresa de mail a Sindicatului TVR: sindicatjtp at gmail com

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

2 Răspunsuri to “Crăciun pentru copiii lui Adrian Sobaru”

  1. Sibilla Says:

    CÂŢI VOR MAI URMA , CÂŢI ŞI PÂNĂ CÂND , DOAMNE, PÂNĂ CÂND…..
    Un angajat al TVR s-a aruncat de la balconul Parlamentului: “Aţi luat mâncarea de la copii!”
    S-a aruncat in gol din disperarea de a nu-si putea ajuta fiul autist
    CÂŢI VOR MAI URMA , CÂŢI ŞI PÂNĂ CÂND , DOAMNE, PÂNĂ CÂND…..
    Ipocrita, panarama blondă din dotarea mârlanului de la Cotroceni, e interesată de cum dă pesticlă, de * politizare *, nicidecum de gradul de disperare , de insuportabilitate al românilor,al celor mulţi !
    Teatrul ieftin al duduii Udrea în faţa camerelor nu face decât să ne sporească scârba faţă de ipocrizia acestei impostoare! Atentă la gesturi, buchetul de flori şi poşeta pe care bag seama că nu le-a scăpat din mână din pricina * afectării *, Nutzi-emblema guvernării Băsescu, care să NU uităm a abandonat cu luni în urmă dosarul unui copilaş autist pe băncuţa unui parc , şi-a continuat de ale sale * îndeletniciri *, să dea telefoane.
    * AŢI LUAT MÂNCAREA DE LA COPII ! *
    * NE-AŢI UCIS VIITORUL *
    * LIBERTATE ! *
    PRESA INTERNAŢIONALĂ RELATEAZĂ, TVR-SLUGA băsescului şi a jagardelei sale ipocrite… ei bine TVR a apelat la calupuri de publicitate, apoi la scuze şi explicaţii, nimic demn, nimic în favoarea angajatului lor !
    De ipocrizie dă dovadă şi duduia Crişu :
    Pentru un părinte care află că are un copil cu autism este foarte important să depăşească şocul. Însă domnul Sobaru nu a reuşit să facă acest lucru, era foarte afectat. L-am cunoscut acum câţiva ani şi atunci mi-a părut labil psihic, un om care putea uşor să cadă într-o extremă”, spune, pentru romanialibera.ro, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism (ANCAA), Georgeta Crişu.
    Dovada de * profesionalism * al duduii Crişu arată limpede că în România NU se acordănicio atenţie unui aspect extrem de important, cel mai important, anume: părintele unui copil autist depăşeşte şocul DACĂ e consiliat, ajutat, deoarece nu doar copilul autist trebuie să beneficieze de terapie ci ŞI părintele trebuie acompaniat cu maximă atenţie şi profesionalism ca să reuşească în demersurile ce decurg după stabilirea diagnosticului!!
    Duduia * terapeut * ar fi nimerita sa se ocupe de GUVERNUL BĂSESCU AUTIST ! PUNCT.
    BLESTEMAŢI FIE : BĂSESCU, NUTZI UDREA ,BOC !!!
    Potrivit colegilor din TVR, Sobaru are doi copii, iar unul dintre ei suferă de autism şi face terapie la un cabinet psihologic de patru ori pe săptămână, informeaza realitatea.net. Până de curând, spun colegii, tratamentul ar fi fost plătit din ajutorul primit de la stat pentru îngrijirea persoanelor cu handicap, însă prin intrarea în vigoare a noilor reglementări legislative Sobaru ar fi fost exclus de la aceste drepturi. Suma pe care Sobaru ar trebui să o plătească pentru tratamentul copilului său ar fi de 800 de lei pe săptămână, spun colegii.
    Colegii mai spun că Adrian Sobaru avea de plătit rate bancare şi că banii pe care îi câştigă nu sunt suficienţi şi pentru tratamentul copilului său.
    CNA, altă slugă a ticălosului dictator Băsescu, e chitit pe televiziunile care au difuzat imaginile incidentului, chipurile ca să protejeze minorii care minori oare nu trebuie să ştie cine sunt cei care i-au condamnat la sărăcie, le-au ciuruit părinţii şi le ucid bunicii, oare nu trebuie să ştie că mafia PDL le-a amanetat viitorul, că neruşinata blondă din dotarea Satanei de la Cotroceni a fost întotdeauna pusă deasupra intereselor copiilor românilor, oare nu trebuie să ştie că pentru copii guvernul premierului Băsescu NU are bani pentru copii în schimb are mereu pentru impertinenta Nutzi … ???
    TREZEŞTE-TE NAŢIE ROMÂNĂ!!!
    CÂŢI VOR MAI URMA , CÂŢI ŞI PÂNĂ CÂND , DOAMNE, PÂNĂ CÂND….
    RUŞINE NESIMŢIŢILOR INDIFERENŢI PROSTOCALII * PARLAMENTARI * !!!SĂ NU ÎI IERTE DUMNEZEU !! JAVRE ORDINARE LA ORDINUL JAVREI ORDINARE DE LA COTROCENI !!
    Basescu & Udrea , PDL, UDMR, Minoritatile Nationale si scursorile de la UNPR, va vom judeca si condamna, pentru : GENOCID , Subminarea premeditata a economiei si nu in ultmul rand pentru INALTA TRADARE !
    “Cum nu vii tu Tepes, Doamne/ Ca punand mana pe ei/ Sa-i imparti in doua cete/ In nebuni si in misei?….”
    ADRIAN SOBARU… NU este suferind psihic cum afirmă slugile Cotroceniului, NU ESTE ADEVĂRAT !!! E doar unul din părinţii, unul din românii disperaţi sătui de ticăloşiile gubernului Băsescu-Udrea-Boc! În situaţii asemănătoare acestui ROMÂN CARE A STRIGAT * LIBERTATE ! * ŞI PENTRU NOI mai sunt alte milioane!!
    DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!

  2. Taracila Doru Ioan Says:

    Rusine tara bogata! Rusine popor roman,pentru umilinta pe care o induri zi de zi,ceas de ceas. Induri si taci. In acest timp feciorii tai se sinucid, emigreaza sau refuza sa te mai recunoasca.Se intimpla nenorociri in munti,in satele sau catunele Romaniei,dar se intimpla si in Capitala.
    Si nu oriunde ci in Parlamentul Romaniei,acolo unde alesii prin gestul disperat al lui Adrian Sobaru ar trebui sa inteleaga ca el nu este decit
    unul din miile de romani gata sa/si puna capat zilelor.
    Rusine putere portocalie! Rusine tandem nelegiuit…Basescu -Boc….
    Cred ca blestemele din aceste zile sfinte va vor ajunge…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: