16 decembrie 1989, Timișoara

A început.

16 decembrie 1989, Timișoara. Sutele de oameni care se adunaseră în jurul casei Pastorului Tokes refuză să plece chiar și după ce primarul orașului îndeplinește câteva din promisiunile pe care le făcuse Pastorului. Îndemnați de bagheta invizibilă a solidarității, oamenii Timișoarei pășeșsc pe drumul ce duce spre Libertate. La ora 17 în după amiaza lui 16 decembrie 1989, Laslo Tokes este deja istorie, și în timp ce, de la fereastra sa, le cere timișorenilor să plece, pentru ca prezența lor să nu fie văzută ca o demonstrație anticomunistă, timișorenii pleacă, dar numai un pas mai departe, pe Bulevardul 6 Martie, unde opresc tramvaiele. Sute de oameni coboară din tramvaiele blocate și se alătură demonstranților. Acolo, pe acea stradă, există o tensiune incredibilă în aer și o senzație a puterii pe care aproape poți s-o atingi… o bucurie imensă în ochii oamenilor, amestecată cu teama de ce-ar putea să urmeze. Dar deasupra a orice altceva, ei sărbătoreau prilejul de a spune în sfârșit puterii: “Duceți-vă la naiba! Ne-am săturat!” Era ca și cum gustau vinul libertății și nu le mai păsa de consecințe.

Acolo, atunci, între ora șase și șapte după-amiază, a pornit totul. Cu nehotărâre la început, devenind rapid un torent de neoprit. Teama s-a risipit, pe măsură ce mișcarea mulțimii devenea din ce în ce mai puternică… și atunci au auzit cuvântul, tare și limpede pentru prima dată în viața lor: Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te!… un cuvânt tulburător, dulce și puternic… și atât de prețios… Curând a răsunat cântecul, un cântec ce fusese interzis de dictatură: Deșteaptă-te, Române! Cântecul deșteptării, cântecul Revoluției!… Și câteva minute mai târziu, inimaginabilul: Jos Ceaușescu!

Nu mai era cale de întoarcere. Așa încât atunci când au apărut trupele de miliție, oamenii li s-au împotrivit. Cu mâinile goale. La atacul scutierilor oamenii au răspuns cu pietre. Dar au sosit trupe întărite de miliție și au început să-i lovească pe oameni cu bastoane de cauciuc, și curând mulțimea a fost împrăștiată iar oamenii au început să fugă… în același timp, însă, au început să se formeze alte grupuri – timișorenii auziseră zgomotele ciocnirilor și coborâseră din apartamentele lor în stradă, unde s-au trezit prinși în bătălie. În zona Circumvalațiunii se formase un alt grup mare și strigau: Jos cu Ceaușescu! și Libertate!… și în timp ce mulțimea începuse să se deplaseze înspre centrul orașului, scandând: Români, veniți cu noi! au fost atacați de soldați și de miliție, care au început să-i lovească puternic. Ce puțin zece camioane ale armatei fuseseră aduse în zonă, fiecare având peste cincizeci de soldați. Aceștia se revărsaseră pe străzi, înarmați cu bâte de lemn și cozi de târnăcop, și împreună cu milițienii îi arestau și băteau pe toți cei pe care puteau pune mâna, folosind gaze lacrimogene și tunuri cu apă, și lovind sălbatic oamenii care îndrăzniseră să-și strige dorința de Libertate!

În noaptea ce a urmat, timișorenii au învățat să atace, să se replieze, să revină, să aibă pierderi, să cânte, în coruri impresionante, imnurile religiei Libertății, să reziste, să sângereze, altfel spus, să se bată! E adevărat, armele de foc au tăcut în noaptea aceea în care puterea a utilizat doar bâtele și bastoanele… Au fost organizate razii uriașe, și odată cu ele făcute masive arestări. Pe pavajul parcajului miliției municipale, cei prinși au fost călcați în picioare, la penitenciarul orașului arestații politici au ajuns plini de sânge, incapabili să se miște…  

Se spune că mulțimile nu au un suflet, doar popoarele. La Timișoara mulțimile au purtat tot sufletul poporului român. Cartierele Timișoarei au devenit, pe rând, câmpul de bătaie al acelor contrarii ireconciliabile: libertate-obediență ori trecut-viitor ale acelui timp durabil al națiunilor, niciodată prea îngăduitor cu destinul României eterne. În Circumvalațiunii, pe Buziaș, Lipovei, în Giroc, coloane omenești incendiate de fervoare s-au scurs prin dreptul blocurilor-dormitoare, chemând la luptă: “Români, nu fiți lași!” Și românii, încă fără experiență, fără metodă, au ascultat, ieșind pe străzile întunecate unde știrile neverosimile ale confruntărilor vor forma curând un prim capitol în cronica ascunsă a represiunii…

Târziu, în noapte, timișorenii s-au retras la casele lor, mai puțin cei care fuseseră răniți și arestați. Dacă am putea privi din timpul nostru în al lor, am vedea că a fost o noapte albă în Timișoara… În noaptea de 16 spre 17 Decembrie 1989 Timișoara nu a dormit. A fost un moment incredibil, pentru care timișorenii au plătit atât de mult: ziua în care A Început, ziua în care oamenii Timișoarei și-au ridicat privirea către Lumina Libertății, ziua în care au auzit cuvântul minunat Libertate strigat limpede, puternic, ziua în care au înlocuit spaima cu Curajul și și-au folosit curajul nou-născut pentru a învăța să lupte pe drumul înspinat ce avea să-i poarte spre Eliberare!

16 Decembrie 1989, Timișoara. Cel mai mic lucru pe care-l putem face e să nu uităm niciodată. 

Piata Operei Timisoara, decembrie 1989

Timisoara, 1989 Decembrie

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: